Antrenamentul de culturism nu-i eficient în performanța sportivă

În comunitatea de culturism și fitness și chiar în unele cărți academice, hipertrofia mușchilor scheletici este descrisă ca fiind într-unul din două tipuri: sarcoplasmatică sau miofibrilară. Conform acestei ipoteze, în timpul hipertrofiei sarcoplasmatice, volumul lichidului sarcoplasmatic din mușchi crește fără o creștere a forței musculare, în timp ce în timpul hipertrofiei miofibrilare, proteinele contractile de actină și miozină cresc în număr și se adaugă la forța musculară, incluzând și o mică creștere a dimensiunii mușchiului. Hipertrofia sarcoplasmatică este mai întâlnită în mușchii culturiștilor, deoarece studiile sugerează că hipertrofia sarcoplasmatică arată o creștere mai mare a dimensiunii mușchilor, în timp ce hipertrofia miofibrilară se dovedește a crește forța musculară generală, făcând-o mai dominantă la halterofilii olimpici și powerlifteri.

Aceste două forme de adaptări apar rareori complet independente una de cealaltă; se poate experimenta o creștere mare a lichidului cu o creștere ușoară a proteinelor responsabile de forță – o creștere mare a proteinelor responsabile de forță cu o creștere mică a lichidului sau o combinație relativ echilibrată a celor două.

În sens medical, hipertrofia este definită ca creșterea volumului unui organ fără multiplicarea acelui organ sau a elementelor sale.

În antrenamentul de forță, folosim hipertrofia pentru a ne referi la hipertrofia mușchilor scheletici sau la creșterea mușchilor precum bicepsul.

Pentru a înțelege cu adevărat hipertrofia musculară și cum apare aceasta, trebuie să înțelegem anatomia musculară.

“Mușchi” este cuvântul folosit în mod obișnuit pentru a descrie ceva de genul bicepsului, dar ceea ce credem ca fiind mușchi este de fapt ”umflătura” văzută la suprafață. Această umflătură (”muscle belly”) este o grupare de fibre musculare aranjate pentru a trage un tendon, a trage un os și a-ți mișca corpul.

O mică paranteză cu această ocazie: MUȘCHII NU ÎMPING. BIOMECANIC VORBIND – MUȘCHII DOAR TRAG DE TENDOANE ASTFEL ÎNCÂT DUPĂ MOBILIZAREA UNEI ARTICULAȚII AȘAZĂ OASELE ÎNTR-O POSTURĂ SAU ALTA.


Într-o singură fibră musculară sunt sute de miofibrile. Miofibrilele sunt filamente foarte fine al țesutului muscular, care determină contracția mușchilor. Zona care umple și înconjoară miofibrilele din fibra musculară se numește sarcoplasmă. Sarcoplasma este substanța interfibrilară sau fin granulată necontractilă, a țesutului muscular. Fiecare miofibrilă conține unitățile contractile (miofilamente) responsabile de crearea forței și mișcării. Sarcoplasma este orice altceva ce NU CAUZEAZĂ forță ori mișcare.

Miofibrilele sunt responsabile pentru contracția efectivă a unei fibre musculare care determină scurtarea mușchiului.


Când ne referim la hipertrofia mușchilor scheletici, este vorba despre fibra musculară care crește în dimensiune. Așadar, atunci când ne creștem mușchii, este pentru că facem fibrele musculare mai mari și facem acest lucru prin creșterea numărului de miofibrile și a volumului sarcoplasmei.

Hipertrofia sarcoplasmatică și hipertrofia miofibrilară sunt moduri asemănătoare, dar simultan distincte, de creștere a fibrelor musculare.

Hipertrofia sarcoplasmatică este creșterea volumului sarcoplasmei în interiorul fibrei musculare, care crește dimensiunea acesteia. Amintește-ți că sarcoplasma este orice dintr-o fibră musculară ce NU este miofibrilă.

Hipertrofia miofibrilară crește numărul de miofibrile din fibra musculară, ceea ce crește dimensiunea acesteia. Creșterea numărului de miofibrile din fibra musculară creează un mușchi mai puternic, oferind mai multe unități contractile.

Să ne imaginăm că în imaginea de mai sus avem exemple de baloane umplute cu apă și bețe de lemn.

Balonul întreg reprezintă mușchiul.

Acele puncte roșii reprezintă bețele (miofibrilele) și spațiul rămas din balon – lichidul – reprezintă sarcoplasma.
Hipertrofia sarcoplasmatică este ca și cum ai adăuga mai multă apă în balon pentru a-i crește dimensiunea.

Hipertrofia miofibrilară este ca și cum ai adăuga mai multe bețe în balon, păstrând același volum de apă. Acest lucru va crește și volumul balonului, dar nu la fel de mult ca în primul scenariu.

Indiferent că crești volumul de apă (sarcoplasmă), sau numărul de bastoane (miofibrile), ambele vor crește dimensiunea balonului (dimensiunea fibrelor musculare).

Diferența critică este că adăugarea de miofibrile crește numărul componentelor contractile ale mușchiului, ceea ce crește forța. În plus, adăugarea unui volum mai mare de sarcoplasmă crește volumul de muncă pe care miofibrilele îl pot efectua – adică ajută la antrenamentele de rezistență în regim de forță.

Cert e că ai nevoie de hipertrofie pentru a fi excelent în orice sport practici, din poziția mea culturismul nu oferă nici un transfer real în acitivități zilnice, în situații de supraviețuire ori în sporturi de contact; prin urmare îți recomand să te axezi cât mai mult pe a mări forța corpului cu mărime musculară minimă și asta vei obține prin antrenamente cu serii de repetări puține, greutăți medii spre mari într-un ritm alert fără prea multă pauză și cu o fereastră de antrenament cât mai mică (maxim o oră) – asta desigur după ce stăpânești tehnica impecabil și controlul în spațiu al corpului.

Ca bărbat trebuie să fii funcțional, capabil, rezistent, exploziv. Aspectul fizic / frumusețea sunt elemente apreciate la femei. Bărbatul e valoros prin protecție nu prin estetic. Prin urmare culturismul este o practică FEMININĂ ce merge împotriva calităților motrice obligatorii în situații de conflict ori supraviețuire.

Pe lângă asta culturismul creează obsesii nesănătoase cu privire la mâncare, somn, viață socială și succes financiar și te transformă într-un narcisist ce vede orice problemă ca pe un cui căci doar un ciocan ai ca soluție (culturismul).

P.S. – e ridicol să te încordezi pe o scenă ca bărbat în toată firea cu toate facultățile mintale acasă. Și să numești asta ”sport de performanță”. Te rog eu frumos, maturizează-te și fă un sport cu adevărat dificil – Jiu-Jitsu, lupte libere, kickbox, Judo, box, MMA. Fă oricare din aceste sporturi un an, intens și apoi ai dreptul să vii la mine să-mi zici că ”bodybuilding-ul e un sport extrem de dificil”. (cum mi-a zis recentă o ”expertă” în fitness – ”culturismul e cel mai dificil sport, mai ales mental”).

Mda…..e foarte greu să bagi în tine 6 mese pe zi. Cu siguranță luptătorii de MMA după 5 runde grele, arcada spartă cu ochi în sânge și un genunchi luxat privesc la culturism și spun: ”ce bine că eu nu sunt un culturist și că doar era să ajung în scaun cu rotile după acest meci, cu siguranță n-aș vrea să simt dificultatea unui număr atât de mare de calorii ingerate zilnic (în contrast cu două antrenamente amărâte ale mele făcute zilnic pe foame) și sub nici o formă nu aș vrea să simt cum e să îmi expun pe scenă în fața unui juriu de bărbați podoabele mele estetice ca un cerb lopătar la rut. Doamne ferește să fiu culturist.”